Termene și condiții – Program afiliere

Știi să vinzi? Câștigă din ce promovezi 💪🔥

Cu cât vinzi mai mult, cu atât câștigi mai mult.

Programul nostru de afiliere este destinat celor care știu să promoveze, să creeze conținut și să genereze vânzări. Dacă ai o comunitate pe social media sau pur și simplu știi să convingi oamenii, acum poți fi recompensat direct în produse din magazinul befitone.ro.

Produsele comandate ulterior prin recompensele tale pot fi folosite:

➜pentru consum propriu

➜pentru promovarea ta personală

➜pentru giveaway-uri, tombole sau campanii cu urmăritorii tăi


Cum funcționează programul de afiliere?

Programul de afiliere este gestionat prin intermediul platformei GoAffPro, integrată direct în magazinul nostru Shopify.

1. Te înscrii în programul de afiliere.

2. Primești un link unic de afiliere și/sau un cod promoțional personal.

3. Promovezi produsele folosind linkul sau codul tău.

4. Fiecare comandă realizată este urmărită automat.

5. Primești recompense sub formă de cupon valoric, utilizabil exclusiv pe befitone.ro.


Unde poți promova?

Ai libertate totală de promovare, cu respectarea regulilor programului:

➜TikTok

➜Instagram (postări, story-uri, reel-uri)

➜Facebook

➜YouTube

➜Bloguri sau site-uri personale

➜Alte platforme online


Comision & recompense

➜Comisionul pornește de la 5% din valoarea comenzilor eligibile generate.

➜În funcție de performanță și volumul vânzărilor, procentul de comision poate crește.

➜Recompensa este oferită exclusiv sub formă de cupon valoric, utilizabil în magazinul online befitone.ro.

➜Cuponul poate fi folosit pentru orice produs disponibil pe site.

➜Comisionul se calculează fără taxele de livrare și fără TVA.


Reguli importante privind eligibilitatea comenzilor

Pentru a asigura un program corect și transparent:

➜Comisionul se acordă doar pentru clienți noi, respectiv persoane care nu au mai plasat nicio comandă anterior pe site-ul befitone.ro.

➜Comenzile realizate de clienți existenți nu sunt eligibile pentru comision, chiar dacă sunt plasate prin linkul sau codul afiliatului.

➜Comenzile personale ale afiliatului nu generează comision.

╰┈➤Dacă afiliatul comandă folosind propriul link sau cod promoțional, comanda:

            ⤷nu va fi înregistrată ca vânzare afiliată sau

            ⤷va fi înregistrată cu un comision de 0 lei.

Afiliatul beneficiază doar de discountul aplicat, acesta reprezentând forma de „remunerație prin discount” pentru propria muncă, nu o plată financiară.


Coduri promoționale personale

➜ Vânzările realizate prin utilizarea codului promoțional personal al afiliatului sunt urmărite în sistem.

➜ Comisionul aferent acestor vânzări este 0 lei, indiferent de valoarea comenzii.

➜ Discountul oferit clientului este considerat avantajul comercial obținut de afiliat.


Cum se calculează comisionul?

Comisionul este calculat automat de platforma GoAffPro, după următoarele reguli:

➜Se ia în considerare valoarea comenzii după aplicarea tuturor discounturilor automate din magazin.

➜Comisionul este ajustat proporțional cu procentul total de reducere aplicat comenzii.

➜Costurile de livrare și taxele sunt excluse din baza de calcul.

➜TVA-ul este exclus din prețul produselor înainte de calcularea comisionului.


Acordarea recompenselor

➜Recompensele apar în contul afiliatului doar după ce plata comenzii este confirmată și procesată către Be Fit One.

➜Comenzile anulate, refuzate sau returnate nu generează comision.

➜În cazul retururilor, comisionul este anulat automat.

➜Cupoanele sunt netransferabile și nu pot fi preschimbate în bani.


Condiții și clauze legale

Pentru a menține un program corect și conform legislației în vigoare:

→Este interzisă promovarea prin metode înșelătoare, afirmații false sau promisiuni nerealiste.

→Afiliatul este responsabil pentru conținutul publicat și trebuie să respecte legislația privind protecția consumatorului.

→Sunt interzise practicile de tip spam (mesaje nesolicitate, comentarii abuzive etc.).

→Afiliatul nu are dreptul să se prezinte ca angajat sau reprezentant oficial al Be Fit One.

→Be Fit One își rezervă dreptul de a modifica procentul de comision sau regulile programului.

→Ne rezervăm dreptul de a suspenda sau închide conturile de afiliere care încalcă termenii programului, fără notificare prealabilă.


Cui i se potrivește acest program?

➤Creatori de conținut

➤Sportivi și antrenori

➤Influenceri sau micro-influenceri

➤Persoane active în online care știu să vândă și să promoveze